În desfășurarea activității notariale, notarul public autentifică următoarele tipuri de procuri: procuri (împuterniciri) notariale pentru încheierea actelor de vânzare/cumpărare imobile, administrare imobil, dezbaterea procedurii succesorale, vânzări și înmatriculări auto, donații, procuri pentru depunerea cererii de divorț etc.
Potrivit art. 2009 Cod Civil, mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părți, numită mandant.
Înscrisul care constată împuternicirea dată de către mandant unei/unor persoane pentru reprezentare se numește procură.
Dacă părțile nu au prevăzut un termen pentru durata mandatului, contractul de mandat încetează în 3 ani de la încheierea lui – art. 2015 Cod Civil.
Procurile se înscriu, pe cheltuiala mandantului, în Registrul Național Notarial.